"12. Înainte însă de a începe să crească veacul dreptăţii, va veni judecata Mea asupra păgânilor nedrepţi, prin poporul născut din seminţia ta şi pus deoparte pentru Mine.29,12
13. În acele zile Eu voi face să vină zece plăgi de nenorociri, boli şi vaiete de durere peste întreaga creatură pământească.29,13
14. Iată ce voi face Eu să vină asupra generaţiilor de oameni ce se vor afla acolo, din pricina mâniei şi pervertirii creaţiei lor, prin care ei Mă supără. "
"Îndată se duse pe lângă zidurile raiului în ceasul în care îngerii se suie ca să-L preaslăvească pe Dumnezeu. Atunci Satana se arătă sub chipul unui înger al lui Dumnezeu, lăudându-l pe Dumnezeu în felul propriu îngerilor. Şi căutând la el prin crăpăturile zidului, l-am văzut ca pe un înger. Atunci el mi-a zis: «Tu eşti Eva?» Iar eu i-am zis că da, eu sunt. Atunci el mi-a zis: «Ce faci tu aici, în grădina raiului?» Iar eu i-am spus: «Dumnezeu ne-a aşezat aici, să o îngrijim şi să ne hrănim din roadele ei». Dar diavolul mi-a răspuns prin gura şarpelui: «Aşa este, numai că voi nu mâncaţi chiar din toţi pomii.» Însă eu i-am spus: «Sigur că mâncăm din toţi, în afară de cel care se află în mijlocul raiului; din acela Dumnezeu ne-a poruncit să nu mâncăm, căci vom muri de moarte»."
"Să ştiţi deci copii mei că în vremurile din urmă fiii voştri vor părăsi neprihănirea şi vor fi cuprinşi de lăcomie. Renunţând la curăţia sufletească ei se vor deda la nelegiuiri. Uitând poruncile lui Dumnezeu ei se vor alipi de Belial. "
"Şi dinaintea acelui loc am văzut un altul, spurcat, care era locul de osândă; iar cei care erau pedepsiţi acolo şi îngerii osânditori aveau straie întunecate asemeni aerului din acel loc."
By
jbingfa , College VR, On April 23, 2010
PRESS TV Text Analysis 24 04 2010
"Lectura textului complet al Evangheliei conferă sentimentul reconstituirii unui puzzle din fragmentele împărţite în mod inegal în Evangheliile canonice, la care se adaugă multe episoade care erau incomplete sau lipsă în Noul Testament. Frumuseţea şi profunzimea spirituală a vieţii desăvârşite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos se dezvăluie tainic, completând ceea ce cunoşteam deja şi pregătindu-ne pentru întâlnirea cu plenitudinea faptelor şi învăţăturilor Sale "
"Iudeii zidesc templul lui Dumnezeu cu învoirea lui Darius.
5. Şi bătrânii Iudeilor au avut har de la Domnul, Cel Care îi avusese în grija Sa în vremea robiei,
6. Şi ei n-au fost opriţi să zidească până în timpul când a fost înştiinţat Darius şi a venit răspunsul.
7. Cuprinsul scrisorii, pe care a scris-o lui Darius, şi a trimis-o Sisin, cârmuitorul Siriei şi al Feniciei şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lui, căpeteniile din Siria şi l. Iar în anul al doilea al domniei lui Darius au proorocit Agheu şi Zaharia, fiul lui Ido, proorocii printre Iudeii care erau în Iudeea şi în Ierusalim, în numele Domnului Dumnezeului lui Israel.
2. Şi atunci, stând Zorobabel, fiul lui Salatiel, şi Iosua, fiul lui Iosedec, au început a zidi templul Domnului din Ierusalim, şi erau cu ei proorocii Domnului, care îi ajutau.
3. În vremea aceea a venit la ei Sisin, cârmuitorul Siriei şi al Feniciei, şi Şetar-Boznai şi tovarăşii lor, şi le-a zis:
4. “Cine v-a îngăduit să zidiţi templul acesta şi acoperământul acesta, şi celelalte toate să le săvârşiţi? Şi care sunt ziditorii, care săvârşesc acestea?” din Fenicia, este acesta: “Regelui Darius, bucurie...."
"...Frământând apoi cu mâinile noroiul moale a plăsmuit douăsprezece vrăbii. A făcut aceasta într-o sâmbătă. Mai mulţi copii se jucau împreună cu el.
Un iudeu care a văzut că Iisus se juca în ziua de sabat a alergat şi l-a pârât tatălui său zicând: „Iată, fiul tău se joacă la pârâu; a făcut douăsprezece păsări de noroi profanând ziua sabatului”.
Iosif veni la pârâu şi văzându-l pe Iisus începu să-l certe: „De ce faci în zi de sabat ce nu este îngăduit?”. Dar Iisus, lovindu-şi palmele una de cealaltă, strigă vrăbiilor de noroi: „Luaţi-vă zborul!”. Şi păsările au bătut din aripi şi s-au îndepărtat cu mare larmă."
"Şi a zis Daniel râzând: Nu te înşela, stăpânia ta; acesta este de lut înăuntrul lui, şi în afară de aramă, nici nu mănâncă şi nici nu bea vreodată.
Şi mâniindu-se regele, a chemat pe preoţii lui şi le-a zis: De nu-mi veţi spune cine este cel care mănâncă jertfa aceasta, veţi muri.
Iar de-mi veţi arăta că Bel mănâncă acestea, Daniel va muri, pentru că a hulit pe Bel."
"Apoi l-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu coborând pe pământ în mare slavă şi putere. Iar atunci când a răsunat trâmbiţa, toţi cei care erau în chinuri au strigat, zicând: „Miluieşte-ne pe noi, Fiu al lui Dumnezeu! "