Showing
1 - 10
results out of
33
for
'Isaac'
"Dar cei ce cred asta nu pot înţelege misterele ce se află ascunse în detaliile Cuvântului; căci în fiecare particulă a Cuvântului există un sens lăuntric care se referă la lucrurile spirituale şi cereşti, şi nu la asemenea lucruri obişnuite sau lumeşti cum apar în sensul literal."
"Când ne-am îndepărtat de mal, Petru a spus: „Doamne, aproape că ar fi mai bine dacă am rămâne în mijlocul păgânilor şi i-am lăsa pe evrei în plata lor. Căci este cu adevărat o mare bucurie să-i vezi pe oamenii aceştia sorbind cu nesaţ cuvintele Tale pline de viaţă."
„ Ah, acum m-am luminat! Străvechii egipteni, care şi-au clădit şcolile în formă de piramidă, au fost desigur suflete omeneşti pure, deci pline de strălucire interioară, care-şi puteau vedea construcţia organică a trupului! Cu siguranţă că ei au văzut aceste forme piramidale, care sunt cele mai importante pentru cunoaşterea omului, şi apoi au ales această formă pentru construcţia magnificelor lor şcoli. Da, ei au văzut în detaliu fiecare piramidă şi astfel au putut construi acele şcoli, realizând la scară mare modelul piramidelor din creier!
De aceea are o piramidă atâtea coridoare şi încăperi în interior, prin care nici un om nu se mai poate descurca acum şi nimeni nu mai poate înţelege la ce sunt ele bune! Doamne, este oare corect tot ce am gândit eu acum?”
"Caci trebuie sa stiti ca mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a facut si daca ar fi sa se scrie toate câte a facut cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta aproape ca n-ar putea cuprinde cartile care s-ar putea atunci scrie." (Ioan.21,25).
"Caci trebuie sa stiti ca mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a facut si daca ar fi sa se scrie toate câte a facut cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta aproape ca n-ar putea cuprinde cartile care s-ar putea atunci scrie." (Ioan.21,25).
"Căci trebuie să ştiţi că mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a făcut şi dacă ar fi să se scrie toate câte a făcut cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta aproape că n-ar putea cuprinde cărţile care s-ar putea atunci scrie." (Ioan.21,25).
Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1 , revelată de Domnul Iisus Hristos prin
Jakob Lorber.
"Şi acum ascultaţi copiii mei, ce am văzut la cele şapte duhuri rele în vremea pocăinţei mele.
Şapte duhuri au fost date omului, ele sunt responsabile de faptele rele ale tinereţii."
..."Părinţii plecară uimiţi şi mulţumeau Dumnezeului atotstăpânitor că fiica lor nu şi-a întors privirea înapoi. Maria rămase în Templul Domnului curată ca o porumbiţă şi primea hrană din palma unui înger."
..."Până la urmă au găsit o peşteră. Iosif intră, o lăsă pe Maria în grija fiilor săi, iar el plecă să caute o moaşă evreică prin ţinutul Betleemului.
Eu, Iosif, mergeam fără să înaintez nici un pas. Am privit aerul şi l-am văzut încremenit de uimire. Am privit bolta cerului şi am văzut-o nemişcată. Păsările îşi încetară zborul. Am privit pe pământ şi am văzut câţiva oameni aşezaţi în jurul unui blid, gata să mănânce. Dar mestecând nu mestecau, luând dumicatul nu-l luau şi ducându-l la gură nu-l duceau. Toţi stăteau cu ochii spre cer. Era şi o turmă de oi la păscut, care însă nu se mişca din loc. Păstorul ridicase toiagul, dar mâna îi încremenise deasupra capului. Am privit spre râu şi am văzut cum stăteau iezii cu boturile aplecate, dar fără să bea. Apoi dintr-o dată toate-şi reluară mersul lor firesc."
"Dacă n-ar fi fost o taină, în mod sigur ar fi adăugat-o la evanghelia sa. El însă a compus această cărticică pecetluind-o cu semne ebraice şi nepublicând-o. Astfel încât astăzi cartea scrisă de propria-i mână cu litere ebraice se află în posesia unor bărbaţi foarte credincioşi care, şi ei, la rândul lor, au primit-o moştenire de la înaintaşi."
"Tot umblând eu după amintirile din acea vreme scrise în timpul vieţii Stăpânitorului nostru Iisus Hristos, şi pe care evreii le-au dat în păstrare lui Ponţiu Pilat, am găsit manuscrisul lor ebraic şi, prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, le-am tălmăcit în greacă, spre a fi cunoscute de toţi cei care invocă numele Domnului nostru Iisus Hristos."