Showing
1 - 10
results out of
26
for
'ceresc'
Ce este viaţa şi care este sensul ei?
Ce înseamnă de fapt viaţa emoţională?
Ce sunt emoţiile? De unde provin ele şi încotro conduc?
Şi prin ce anume difera viaţa emoţională de cea raţională?
Ce înseamnă a simţi? Ce sunt gândurile? Ce este timpul?
Ce înseamnă procesul de creştere?
Care este scopul acestei creşteri?
Ce este limbajul? Ce este arta? Ce este muzica?
Ce este „energia"? Ce este gândul ce înseamnă demnitatea?
Vălul lui Isis, zeita adevarului;
Ce este cuvântul?
Ce este zahărul, privit din perspectiva spirituală?
Ce este infinitatea?
Şi altele.
"Dar cei ce cred asta nu pot înţelege misterele ce se află ascunse în detaliile Cuvântului; căci în fiecare particulă a Cuvântului există un sens lăuntric care se referă la lucrurile spirituale şi cereşti, şi nu la asemenea lucruri obişnuite sau lumeşti cum apar în sensul literal."
"Dacă ne raportăm la legătura dintre muscă şi spiritele care generează şi care transportă lumina, vă pot spune că aceasta reprezintă un mediu care are rolul de a deveni un „spirit ce colectează lumina”!
"Caci trebuie sa stiti ca mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a facut si daca ar fi sa se scrie toate câte a facut cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta aproape ca n-ar putea cuprinde cartile care s-ar putea atunci scrie." (Ioan.21,25).
"Caci trebuie sa stiti ca mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a facut si daca ar fi sa se scrie toate câte a facut cu de-amanuntul, cred ca lumea aceasta aproape ca n-ar putea cuprinde cartile care s-ar putea atunci scrie." (Ioan.21,25).
"Căci trebuie să ştiţi că mai sunt multe alte lucruri pe care Iisus le-a făcut şi dacă ar fi să se scrie toate câte a făcut cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta aproape că n-ar putea cuprinde cărţile care s-ar putea atunci scrie." (Ioan.21,25).
Marea Evanghelie a lui Ioan Vol.1 , revelată de Domnul Iisus Hristos prin
Jakob Lorber.
"Ce este magnetismul? Acest fluid magnetic nu este altceva decât voinţa Mea, care reţine în permanentă gândurile Mele. El guvernează întreaga creaţie, menţinând forma şi activitatea ordonată a tuturor lucrurilor vizibile. Voi înşivă sunteţi guvernaţi de el, potrivit naturii pe care o aveţi. În voi există însă ceva mai mult decât simpla Mea voinţă infinită. Acest „ceva mai mult” se referă la faptul că voi sunteţi gândurile Mele favorite."
"Şi Iisus a spus: „Fericiţi sunteţi voi, Fii ai Luminii, căci aţi intrat pe drumul fără de moarte şi pe calea adevărului, aşa cum au făcut taţii voştri în vechime, care au fost învăţaţi de Cei Mari. Cu ochii şi urechile spiritului voi vedeţi şi auziţi priveliştile şi sunetele împărăţiei Mamei Pământeşti: cerul albastru unde locuieşte îngerul Aerului, râul înspumat unde curge îngerul Apei, lumina aurie care izvorăşte din îngerul Soarelui. Şi adevărat vă spun, toate acestea sunt înlăuntrul vostru, la fel ca şi în afara voastră; căci suflarea voastră, sângele vostru, focul vieţii din voi, toate una sunt cu Mama Pământească. "
"Şi toţi au văzut cu uimire şi cu groază cum Satana ieşea din gura lui sub forma unui vierme lung şi îngrozitor, care se îndrepta direct spre laptele aburind. Atunci Iisus a luat două pietre ascuţite şi a zdrobit capul Satanei şi a scos afară din bolnav tot corpul monstrului care era aproape la fel de lung ca şi omul. Când îngrozitorul vierme a ieşit afară din gâtul omului bolnav, el şi-a recăpătat dintr-o dată respiraţia şi atunci toate durerile au încetat. Şi ceilalţi s-au uitat îngroziţi la înspăimântătorul corp al Satanei."
"Lectura textului complet al Evangheliei conferă sentimentul reconstituirii unui puzzle din fragmentele împărţite în mod inegal în Evangheliile canonice, la care se adaugă multe episoade care erau incomplete sau lipsă în Noul Testament. Frumuseţea şi profunzimea spirituală a vieţii desăvârşite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos se dezvăluie tainic, completând ceea ce cunoşteam deja şi pregătindu-ne pentru întâlnirea cu plenitudinea faptelor şi învăţăturilor Sale "