Search In
Showing 1 - 4 results out of 4 for 'dumnezei'
By  billy dean, On April 17, 2010
Vieţuirea pe faţa pământului va mai dura 30 de ani (până în 2022). Până atunci TOATE NEDREPTĂŢILE VOR FI CURMATE.
By  billy dean, On April 23, 2010
Copia scrisorii pe care a trimis-o Ieremia către cei care aveau să fie duşi robi în Babilon de regele Babilonului, pentru a le face cunoscute sfaturile pe care Dumnezeu i le-a încredinţat.
By  billy deana, On April 18, 2010
"Eu când l-am făcut pe om l-am făcut întreg, tată, întreg şi la minte, şi la suflet, şi la duh, şi la trup, după chipul Meu şi după asemănarea Mea, şi el şi-a cioplit chipul prin neascultare, şi apoi s-a închinat chipului lui cioplit, care nu şi-a mai păstrat asemănarea chipului Meu, şi omul n-a mai fost după chipul şi asemănarea Mea." "Înseamnă să împlineşti toate poruncile Mele cele dintru început, căci cel ce nu le împlineşte, acela le taie, acela îşi ciopleşte chipul şi i se închină lui, chipului cioplit, ciopârţit, unii nu mai au ascultare; alţii şi-au cioplit credinţa, tată; alţii şi-au cioplit iubirea şi şi-au lipit în loc ură şi dispreţ; alţii şi L-au cioplit pe Domnul de pe ei şi şi-au lipit pe diavolul de ei."
By  billy deana, On April 18, 2010
"Inima credincioşilor Mei este cerul Meu, iar trupul cel curat şi neîntinat al acestora este aşternutul lui Dumnezeu, şi iată, sunt purtat de cei ce sunt ai Mei, şi sunt cu cuvântul prin ei, căci aşa este Dumnezeu, este prin prooroci, este prin purtătorii de Dumnezeu."