Search In
Showing 1 - 10 results out of 24 for 'norii'
By  billy dean, On August 31, 2010
"Dar cei ce cred asta nu pot înţelege misterele ce se află ascunse în detaliile Cuvântului; căci în fiecare particulă a Cuvântului există un sens lăuntric care se referă la lucrurile spirituale şi cereşti, şi nu la asemenea lucruri obişnuite sau lumeşti cum apar în sensul literal."
By  billy dean, On June 15, 2011
Cei care nu cunosc sensul spiritual al Cuvântului, au înţeles că tot ce se află în lumea vizibilă va fi distrus în ziua Judecăţii de Apoi; pentru că se spune că raiul şi iadul vor dispărea atunci, iar Dumnezeu va crea un Nou Cer şi un Nou Pământ.
By  billy dean, On July 31, 2011
"Adevărurile semnificaţiei literale a Cuvântului sunt simbolizate de fundaţia zidului Noului Ierusalim (Apocalipsa 21). Acest lucru rezultă din faptul că Noul Ierusalim simbolizează noua biserică şi doctrina ei, aşa cum am arătat în lucrarea Doctrina Domnului, paragrafele 62-63. De aceea, zidul şi fundaţia lui nu pot însemna altceva decât aspectele exterioare ale Cuvântului, adică semnificaţia lui literală."
By  billy dean, On August 21, 2011
"Noul cer şi noul pământ pe care le-a văzut Ioan, după ce trecuseră primul cer şi primul pământ, nu se referă la un nou cer cu stele şi atmosferă, aşa cum apare în faţa ochilor omeneşti, nici la un nou pământ pe care să locuiască oamenii, ci se referă la o reînnoire a Bisericii atât în lumea spirituală cât şi în lumea naturală."
By  billy deana, On April 18, 2010
"O, poporul Meu, când Eu Mă voi vedea în tine aşa cum sunt Eu, atunci Eu vin văzut, dar nu să doreşti aceasta, ci să lucrezi aceasta, căci toată întreaga Mea venire după faţa ta aşteaptă, nu după Mine, nu după venirea Mea"
Views: 385
By  billy deana, On April 18, 2010
"În ordinea lucrării de fameni, sunt fameni născuţi aşa din pântecele mamei lor, şi sunt alţi fameni făcuţi de oameni să fie fameni, dar sunt fameni, măi copii, care din dragoste de sfinţenie de fire şi de trup s-au făcut pe ei înşişi fameni, pentru ca să aibă în ei tronul împărăţiei cerurilor. Aceştia din urmă sunt adevăraţii monahi, după vorba care se tâlcuieşte în biserica de azi, cu viaţă de famen. Acest fel de oameni, şi dintre bărbaţi şi dintre femei, sunt şi vor fi mulţi laolaltă, şi sunt mulţi laolaltă bărbaţi şi femei, aşa cum a fost întru început dintru unul."
Views: 281
Tags: 666 A această Adam adanc adormiti ani antichrist anticrist antihrist apocaliptic apocaliptice apoi apus asternut aud Avacum Avraam Babilonul Babilonului bisericii blestem blestemul Botezătorul bucatele Caiafa Canaan Cartea cel ceresc cerul cerului cerurilor cetatea chip chipul Constantin crucea curge Cuvantul daniel de desfranare desfranata divina domnie domnul doua dumnezeu ecumenic ecumenism Eden elena Eva Evanghelia facut fameni femeii fiara Fiului foc focul folos fulgerul gavriil glasul Grigorie Hristos iad iadul ierusalim Ierusalimul iese ilie imparatia intrupa inviat inviere invierea ioan Irod Isaac israel Jakob judecata Lorber lumii madulare mantuire mare margini Mie mielului Mihail mincinos mincinosi moarte moartea Moise morminte mormintele mormintelor mortilor mucenici necazul nestricaciunii nevazut nevazuta nicodim nori norii norul Noul numai nunta o omenirea omenirii omul omului pamantesc pamantul pecetea picioarelor poporul profetie profetii prooroc proorocie proorocii proorocit prorocie prorocii prostituata pucioasa Rai rapirea rapiti rasarit raul revelatie Romania scaun semnul sfanta sfarsitul sfintilor singur slava Stefan suflete sufletele suit sus taina taine templu templul toiag toiagul trambita trambitele trup trupul trupuri trupurile ucis Vasile vazduh vazut veac veacul venire Verginica Vietii vine 
By  billy deana, On April 18, 2010
"Şi Mă voi face cunoscut întru cei ce bine am voit, că va învia omul cel nou pe pământ şi vom face un popor nestricăcios, un neam veşnic, şi lumea va vedea această minune şi va învia şi va intra între cei veşnici şi se va sfinţi, şi va creşte numărul neamului lui Dumnezeu, şi asta va fi minunea minunilor, că moartea nu va mai fi, şi va fi mărul vieţii, şi noapte nu va mai fi, că Domnul va lumina."
Views: 268